Dragilor, azi va recomandam o carte captivanta, scrisa ca stil  jurnal de calatorie, intr-un ritm dinamic și apetisant ce va va incanta cu siguranța. Este vorba despre “OYIBO – 2 oameni, 1 motocicleta, 14 luni in Africa”, care a aparut la editura Humanitas și se gasește in librariile din toata țara.

Autorii sunt Ana Hogaș și Ionuț Florea, un cuplu de tineri arhitecți. In anul 2010 au hotarat sa renunțe cel puțin pentru o vreme la cariera și sa porneasca in jurul lumii pe motocicleta. Așa s-a nascut povestea “Into the World“, al carui prim capitol a fost o calatorie de 14 luni in Africa, inceputa in 2011, in care au lucrat ca voluntari in padurea ecuatoriala in Nigeria, au traversat Sahara in calduri de peste 54 de grade, au urcat muntele Camerun, au explorat delta Okavango și bazinul Congo, au locuit intr-un catun camerunez fara bani și fara telefon, au tractat motorul defect  350 de kilometri, au facut malarie, au parcurs 3 000 de kilometri de off-road extrem in R.D. Congo, au trecut de sute de controale armate și hațișuri birocratice și au cumparat un pahar de ceai in Egipt. Asta doar ca o scurta introducere in atmosfera carții.

 Fiind structurata in capitole concise: Maroc, Mauritania, Mali, Burkina Faso, Togo, Benin, Nigeria, Camerun, Gabon & Congo, Republica Democrata Congo, Zambia, Namibia, Africa de Sud, Lesotho, Africa de Sud, Botswana, Zambia, Mozambic, Tanzania, Kenya, Etiopia, Sudan, Egipt, legate printr-o continuitate fireasca, cartea te introduce intr-o lume a imprevizibilului cu aer șovaielnic pe alocuri, cu ingeniozitate in situații limite a personajelor principale și istorii nebanuite despre radacinile locurilor.

 Foarte buna ideea de inserare a fotografiilor in timpul povestirilor; practic fara sa vrei, ca cititor ești introdus in misterul și farmecul fiecarui loc, simțindu-l foarte aproape.

 Am extras doar un fragment pentru voi, iar mai multe le veți  descoperi  pe masura ce veți citi, și de ce nu poate chiar veți fi inspirați ca la randul vostru sa faceți o asemenea calatorie.

“Unde incepe Sahara

Intinderea asta de nisip și piatra sfideaza imaginația: o treime din Africa e Sahara și deșertul inca marșaluiește spre sud, catre padurile ecuatoriale. O poveste berbera spune ca aici se intindea odinioara o gradina paradiziaca plina de iasomie, palmieri și privighetori, unde toți oamenii erau buni și cinstiți. Totul s-a sfarșit cand cineva a rostit prima minciuna: “De fiecare data cand unul dintre voi va minți, a spus Dumnezeu, voi arunca un graunte de nisip pe pamant.” Oamenii și-au zis ca un graunte de nisip nu e mare lucru, dar, minciuna dupa minciuna, spune povestea, lumea a fost acoperita de pacat și de blestemul deșertului au fost cruțate doar cateva oaze, ca marturie a faptului ca nu toți oamenii mint. 

In Maroc dunele Saharei se inalța din doua parți și in doua nuanțe diferite: aurii in M’Hamid și un roz psihedelic in Merzouga, unde ajungem pe o rapaiala scurta. Cum suntem in miezul verii, totul e pustiu. Sahara pare lipsita de viața; numai spre sat sunt urme de șerpi, rozatoare mici și alte lighioane și ceva tufe marunte, in rest deșertul e ca marea, increțește val de nisip dupa val de nisip și de aici pana la Nil nu-i decat o lume de pulbere galbuie, munți tociți și misterioase ochiuri de apa știute doar de tuaregi…In prima noapte, prea entuziasmați ca sa putem dormi, ne intrebam  cum o sa facem fața arșiței pana in Sahel. 

 La ora cinci, cand orizontul abia daca s-a imbujorat, suntem deja in picioare. Soarele e pe trei sferturi ascuns dupa Erg Cherbi, o duna de 160 metri inalțime, la baza careia se intinde satul Hassi Labied. Daca nu aș ști ca e rasaritul, aș baga mana-n foc ca ceea ce vedem e un curcubeu anapoda. Facem cațiva pași. Deșertul e monoton și roz in toate parțile, iar cerul atat de albastru și umbrele dunelor atat de negre, incat fiecare pixel din acest peisaj suprarealist  imi zgarie retina.

In scurt timp Merzouga ramane departe, in spatele nostru, și urmele ne sunt șterse de vant. Ademeniți de formele voluptoase, continuam sa ne cațaram pe dune, incercam sa ghicim unde sub talpa e tare și unde ni se va afunda piciorul, ne dam de-a dura  lasand grauntele de nisip sa ne zgarie  pielea, ne intindem pe spate ingropați in ceva cald și moale, pana cand ajungem una cu nisipul. “Nu-i grozav ?” striga Ionuț, dar, imbatata de milioane de atomi de materie cosmica pura, ii raspund așa cum ma pricep mai bine: “Și eu te iubesc!” In nopțile urmatoare voi adormi de fiecare data cu regretul ca nu pot sa raman cu ochii deschiși. Ziua ma parasește cu greu satisfacția ca am descoperit in sfarșit ceva perfect, curat și infinit.”