Astazi va prezentam o recenzie frumoasa facuta de Catalina Miciu, preluata de pe blogul Carturesti, in ideea de a promova mult mai mult cartile romanesti.

“Editura Polirom a inceput din toamna trecuta editarea intregii opere a lui Gellu Naum. Primul volum, Poezii, a fost urmat la finalul verii asteia de Proza, iar seria va continua cu un volum de teatru si unul in care vor fi incluse “manifeste, corespondenta, texte scrise impreuna cu alti autori”, toate ingrijite de Simona Popescu.

Universul lui Gellu Naum e-atat de candid-naiv la prima vedere si-atat de complicat si plin de simboluri la o privire mai atenta, incat daca nu ai fost intamplator sau voit fermecat de el, nu o sa vrei sa te apropii prea usor. Recomand, de preferat inainte de a va apuca de lectura, dar musai in timpul sau dupa, o vizita la casa memoriala de la Comana, unde sotii Naum si-au trai verile si ultimii ani din viata si unde tanti Marioara, doamna din casa, povesteste despre initiatorul curentului suprarealist in Romania ca si cum ar vorbi de vreo ruda draga. Aici, de altfel, in camera cu vedere spre Delta Neajlovului, Naum a scris Zenobia, probabil cel mai cunoscut roman la sau, dar cu siguranta “un fel de homan neobisnuit, cum neobisnuite sunt, in general, romanele (adeseori unice) ale unor mari poeti”. (Casa este momentan inchisa pentru reparatii, dar va putea fi vizitata din primavara ).

Dar poetica lui Naum nu apare numai in Zenobia, ci si in celelalte bucati de proza prezente in volumul al doilea din Opere (Medium, Teribilul interzis, Castelul orbilor, Poetizati, poetizati). De fapt, Gellu Naum e poet si in proza, de unde si frumusetea absoluta a scrierilor sale: “Se vorbeste de strangeri de inima ca si cum s-ar vorbi de strangeri de maini. Sa se stranga, sa se stranga aceasta inima pana la disparitie.”; “Atunci pamantul m-a acoperit cu o scoarta temeinica, iarba si florile m-au napadit, cresteau din mine.” si posibila teama de neinteles.

Numai ca scrierile lui nu trebuie intelese, trebuie lasate in voie sa va invaluie, sa va ia pe sus si sa va poarte intr-o lume in care dragostea e personaj principal, fie ca ii spune Ursula sau Zenobia sau nu are nume si chip: “Faceam dragoste cu o nemaipomenit de frumoasa femeie. Nu i-am vazut fata, stiu ca purta pantofi si ciorapi verzi.”; “N-am uitat, o, prima mea dragoste, pentru ca printre miile de lucruri pe care le uitam cu o sinistra usurinta sunt unele pe care nu le uitam niciodata, dar niciodata.”; …toti murim si nu ramane de facut decat dragostea si libertatea si dragostea, vino, iubitul meu, mi-e frica, la o varsta oarecare mor.”

Poetul Gellu Naum ne avertizeaza printre paragrafe de ceea ce vom gasi in proza sa:

“Te vei infiora gasindu-ma atat de poet.”; “Cel care deschide cu o singura mana aceasta carte si nu o citeste cu un singur ochi nu o intelege.”, dar asa frumos spuse amenintarile nu au efectul scontat si-o sa continuati sa dati pagina dupa pagina, sa va mirati de suprarealitatea intamplarilor si sa priviti totul ca intr-o expozitie de pictura: “In alta seara, dupa cativa ani, drumurile ni s-au intalnit din nou. Atunci a fost marea maladie a vietii Noastre.”; “In plus, baietii si fetele obisnuiesc sa faca dragoste. Cateodata (foarte rar) se mai si iubesc.”

In loc de incheiere

“A face un poem inseamna a sugruma.”, mai scrie Gellu Naum. El a sugrumat de peste 570 de ori si poate cel mai frumos, daca acceptam ca Zenobia e doar proza, a facut-o asa:

“Prin fiecare perete circulau doua taceri

si eu ieseam sa ma ascult

cu doua guri vorbeam si ma ascultam singur

cu cite doua urechi pe fiecare parte a fetii

Si era o iubire

in timp ce peste cubul ei abia vizibil

in fiecare dimineata rasareau doi sori” (Iubire imensa, in Athanor, 1968)

Va uram lectura placuta!