Orasul japonez Nagasaki comemoreaza duminica aceasta aniversare a 70 de ani de la atacul nuclear la care a fost supus pe 9 august 1945. La ora 11.02 in acea zi, bombardierul B-29 Bockscar a aruncat bomba Fat Man pe oras, mai puternic decat cel folosit cu trei zile mai devreme la Hiroshima. Aproape 74.000 de oameni au murit intre momentul in care a inceput atacul si cinci luni mai tarziu.
Spre deosebire de Hiroshima, unde au murit 20.000 de soldati japonezi, bombardamentul de la Nagasaki s-a soldat cu aproape toate vietile civile: doar 150 dintre cei ucisi erau militari. Alti 75.000 de supravietuitori, asa-numitul hibakusha, au suferit rani practic ireversibile.
Devastarea din Nagasaki a fost ignorata de presedintele american Harry Truman in discursul sau din 9 august, in care a anuntat planurile de reconstructie postbelica. S-a referit la Hiroshima o singura data. Ideea, insa, este ca Nagasaki a modificat pentru totdeauna intelegerea lui Truman cu privire la utilizarea armelor atomice, desi este adevarat ca nu a regretat niciodata in mod public atacul asupra ambelor orase.
Presedintele, conform dosarelor, nu si-a dat niciodata autorizatia expresa pentru utilizarea ambelor bombe: pur si simplu s-a limitat la a nu interveni in decizia luata de conducerea Armatei. Dupa Nagasaki, si dupa ce a primit rapoarte despre numarul aproape de neconceput de civili ucisi intr-o perioada atat de scurta, Truman a decretat ca armele atomice nu pot fi folosite decat cu permisiunea expresa a presedintelui Statelor Unite.
„Nagasaki se dizolva in memorie”, scrie pentru NYT Susan Southard, autoarea cartii Nagasaki, viata de dupa razboi. In rubrica sa pentru presa americana, Southard sustine ca naratiunea „oficiala” conform careia acest al doilea atac a reusit sa convinga Japonia sa se predea este inexacta. Un factor esential in capitularea japoneza, adesea trecut cu vederea, este decizia Uniunii Sovietice de a lupta alaturi de Aliati.
„Cu doar 11 ore inainte de bombardament, un milion si jumatate de soldati sovietici au intrat in Manciuria (nordul Chinei) si au atacat armata japoneza epuizata pe trei fronturi”, scrie el. Cand stirile de la Nagasaki au ajuns la urechile imparatului Hirohito, deliberarile cu privire la capitulare au continuat fara a se mai mentiona bombardamentul. In aceeasi noapte, Japonia a aprobat capitularea.
„Totul s-a intamplat intr-o clipa”, isi aminteste Yoshida, unul dintre hibakusha, care se afla la jumatate de kilometru de explozie. „Caldura era atat de intensa, incat m-am ghemuit ca un calmar uscat”, explica el in cartea lui Southard. Valul de explozie l-a lovit pe partea dreapta si a fost aruncat la patruzeci de metri. A aterizat pe o orez, cu fata si jumatate din corp carbonizate.
Cei care se aflau in epicentrul exploziei au fost vaporizati in mai putin de trei secunde de temperaturi de pana la 4.000 °C. Sute de oameni din raza imediata au fost aruncati de vanturi cu o viteza de pana la 500 de kilometri pe ora. Explozia a spart ferestrele la zece kilometri departare.
„Corpurile innegrite au impanzit pamantul”, povesteste Southard. „Supravietuitorii s-au clatinat printre ruine tipand de durere, cu pielea atarnand ca un cearsaf. Majoritatea oamenilor au ramas tacuti. Multi pur si simplu au cazut morti chiar acolo unde stateau”.
Religia in epicentru
Orasul Nagasaki nu a fost niciodata printre tintele prioritare ale armatei SUA pentru a arunca a doua bomba. A fost adaugata in ultimul moment, alaturi de Niigata si Kokura (tinta initiala, inatinsa pentru bombardier din cauza vizibilitatii zero). Explozia a devastat cel putin sase scoli, o inchisoare, doua spitale si o clinica de tuberculoza, potrivit hartii oficiale a daunelor publicate ulterior de armata SUA.
Dar poate un fapt mai putin cunoscut este ca locatia exacta a exploziei a avut o importanta enorma in dezvoltarea sociala a Nagasakiului si in miscarile locale de pace, fapt care a contribuit la umbrirea acestei tragedii, deoarece unda de soc a bombei pe care a luat-o odata cu este echilibrul religios precar care exista in oras.
Bomba nu a explodat in centrul orasului Nagasaki, ci intr-un cartier aflat la trei kilometri la nord, numit Urakami, locul in care locuiau doua grupuri din afara societatii traditionale: descendentii kakure Kirishitan, crestini care traiau ascunsi in secolul al XVII-lea. , cand Japonia era inchisa pentru intrarea religiilor straine, si asa-numitul burakumin, care traia prin tabacirea pielii si erau considerati paraziti sociali.
Bomba cu plutoniu a ucis 8.500 de crestini ai orasului si 300 din cei 900 de burakumin. Pentru multi dintre practicantii religiei native a Japoniei, Shinto, explozia de la Nagasaki peste Urakami a fost considerata razbunare divina. Faptul ca o mare parte a populatiei a considerat detonarea bombei ca un fenomen providential a anulat aparitia unor miscari de pace la fel de influente precum cea de la Hiroshima. Nu exista, ca sa va faceti o idee, un monument dedicat pacificismului postbelic care sa aminteasca instantaneu de tragedie, asa cum este si la Hiroshima – (cupola atomica, declarata Patrimoniu Mondial de UNESCO in 1966).
Charles Sweeney, pilotul lui Bockscar, era un catolic devotat care a ajuns sa doneze orfelinatelor orasului, pe care le-a vizitat in septembrie 1945, si chiar a mers pana la a-i cere Papei Ioan al XXII-lea ca Vaticanul sa-si acorde tot sprijinul victimelor. a atacului Bockscar, au declarat surse familiare agentiei de presa japoneza Kyodo News.
Astfel, raspunsul tacut al populatiei din Nagasaki in anii de dupa atac a devenit parte a proverbului popular: „Ikari no Hiroshima, Inori no Nagasaki” („Hiroshima se infurie, Nagasaki se roaga”).
