Nu exista niciun mister in legatura cu furia unionista de la baza care a dus la violenta de strada in Irlanda de Nord in ultimele saptamani. A spune comunitatilor sa fie suparate a fost strategia politica a liderilor unionisti de zeci de ani.
Cauza imediata a tulburarilor a fost decizia de a nu solicita urmarirea penala a reprezentantilor Sinn Fein pentru incalcari ale reglementarilor pandemiei la o inmormantare majora republicana in iunie anul trecut.
In loc sa astepte revizuirile actiunilor politiei si ale Procuraturii Publice pentru a-si urma cursul, partidele unioniste au sustinut ca conducerea fortelor de politie din Irlanda de Nord era partinitoare in favoarea republicanilor si „si-a pierdut increderea comunitatii unioniste”. Revoltele impotriva politiei au inceput in zonele unioniste ale clasei muncitoare sau „loialiste”. Politicienii unionisti au condamnat tulburarile, dar au apelat pe undele pentru a „explica” frustrarea adolescentilor.
Toate acestea s-au petrecut pe fondul „tensiunilor comunitare in crestere” in zonele unioniste de cand Brexitul a intrat in vigoare la inceputul anului. Liderii unionisti au fost, de asemenea, nerabdatori sa avertizeze despre aceste tensiuni, desi ele provin direct din politica Brexit de tip rollercoaster, dusa de Partidul Unionist Democrat (DUP).
Partidul a optat sa faca campanie pentru Brexit, in ciuda potentialelor implicatii ale rezultatului Leave. Dupa referendum, partidul a sustinut cel mai dur dintre Brexituri si s-a opus „backstop-ului” care a fost conceput pentru a stabiliza Irlanda de Nord. Apoi si-a pus increderea in Boris Johnson, doar pentru a fi tradat cand premierul a fost de acord sa stabileasca o frontiera efectiva in Marea Irlandei intre Irlanda de Nord si restul Regatului Unit pentru a asigura un acord Brexit cu UE. DUP parea sa fie deschis la oportunitatile Protocolului din Irlanda de Nord inainte de a decide ca este de fapt o amenintare fara precedent la adresa unionismului, care ar putea si ar trebui abandonata.
Alaturi de Brexit a existat o confruntare de trei ani cu privire la legislatia de promovare a limbii irlandeze, care s-a incheiat intr-un compromis previzibil. Mai in urma au fost „protestele steagului” din 2012-13, cand partidele unioniste au starnit luni de proteste de strada zadarnice impotriva deciziei democratice a Consiliului Local al Belfast de a arbora steagul unionist la Primarie doar in zilele stabilite. De fapt, furia actuala de la baza este in cele din urma o mostenire a lungii campanii a DUP impotriva Acordului de Vinerea Mare din 1998.
Partidul a petrecut ani de zile aprinzand anxietatile unioniste, cultivand tropul ca Irlanda de Nord a devenit o „casa rece pentru unionisti” pentru a invinge Partidul Unionist Ulster (UUP) moderat la urne. DUP a reusit acest lucru in 2003, a acceptat Acordul de Vinerea Mare in aproape toate partile sale in 2006 si a intrat in guvern cu Sinn Fein in 2007. Ian Paisley, liderul DUP de atunci, a spus multimii in iulie 2006 ca acest lucru se va intampla „peste trupurile noastre moarte”.
Timpurile in schimbare
Nu e de mirare ca sindicalistii sunt dezorientati. Unionismul politic si-a pus circumscriptia printr-un ciclu de proteste si acorduri prost explicate. Unionistilor de baza li sa oferit o strategie incoerenta si asteptari imposibile, in timp ce deprivarea sociala si puterea paramilitara continua.
Un alt tip de conducere a fost si este posibil unul care ar conduce miscarea in realitatile Irlandei de Nord contemporane. Irlanda de Nord este o societate divizata care trebuie guvernata in parteneriat cu ceilalti. Dimensiunile irlandeze si europene ale politicii si societatii conteaza pentru multi oameni, iar uniunea este sigura – sau a fost – pana la Brexit. Unele figuri unioniste inteleg acest lucru, dar sunt exceptii.
Unionistii, la toate nivelurile, au nevoie si de un sentiment precis al puterii lor politice. Un articol recent al politologului Niall O Dochartaigh arata cum Irlanda de Nord a intrat, din 2017, intr-o era politica dramatic noua si subrecunoscuta. Exista inca o majoritate pro-unionista in randul publicului, dar o majoritate non-unionista in Adunarea Irlandei de Nord – o majoritate de membri care sunt liberali din punct de vedere social, pro-UE si in favoarea unor legaturi mai stranse cu Republica. Pozitiile actuale ale partidelor unioniste cu privire la politie si la Brexit le lasa izolate si ar putea impinge alegatorii moderati pro-unionist catre Partidul Aliantei si Verzii in urmatoarele alegeri pentru adunare.
Intre timp, Sinn Fein este si el pe piciorul din spate. Episodul de inmormantare nesabuit si scuzele echivoce care au urmat au provocat furie in tot nordul. Acest lucru nu face nimic pentru proiectul in curs de desfasurare al Sinn Fein de a alimenta dezbaterea asupra unei Irlande unite, deoarece o Irlanda unita, inevitabil, este strans asociata cu personalitatea acelui partid. Republicanii se confrunta, de asemenea, cu un SDLP reinnoit. In general, calea de mijloc, deja in crestere, ar putea fi intarita de aceasta criza.
Irlanda de Nord este inca o poveste de succes de pace. Dar la 23 de ani de la Acordul de Vinerea Mare, regiunea ar trebui sa se indrepte mai departe catre reconciliere si justitie sociala. Niciun actor nu este responsabil pentru acest lucru, dar evenimentele actuale evidentiaza unionismul si mesajul sau necrutator de frica. Pana la schimbarea acestui mesaj, dezacordurile politice vor fi intotdeauna expuse riscului de a se revarsa pe strazi.
