A 74-a ediție a Premiilor BAFTA va avea loc pe 11 aprilie 2021, la Royal Albert Hall din Londra.

Nominalizările au fost anunțate deja, iar protagoniste sunt Nomadland și Rocks. Fiecare au câte 7 nominalizări.

La ediția de anul trecut, organizatorii au fost criticați pentru lipsa diversității. Astfel, sistemul de vot a fost schimbat, iar lucrurile au luat o nouă turnură. Patru din cei șase nominalizați la categoria cel mai bun actor și cea mai bună actriță au rădăcini etnice minoritare. De asemenea, patru dintre regizori sunt femei.

Pe lista cu nominalizări se află și filmul românesc Colectiv, la categoria cel mai bun documentar.

Iată cum arată lista favoritelor pentru categoria cel mai bun film.

1. Nomadland – Este considerat marele favorit la câștigarea premiului, potrivit cotelor de pe NetBet pariuri sportive. Astfel, Nomadland are cota 1.36. Acest film ne prezintă povestea lui Fern, o femeie trecută de 60 de ani interpretată de Frances McDormand, care a suferit mari pierderi financiare în timpul Marii Recesiuni. Ea a devenit astfel un nomad ce trăiește într-un van și pornește într-o călătorie în Vestul Americii. Filmul a avut numeroase recenzii pozitive, a câștigat deja marile premii la Festivalul de Film de la Veneția și Toronto International Film Festival și este inclusiv și unul dintre favoritele la câștigarea Oscarului.

2. The Trial of the Chicago 7 – Este cotat cu șansa a doua la câștigarea marelui premiu BAFTA, având cota 3.75. Filmul este inspirat din fapte reale și prezintă povestea grupului care a militat împotriva războiului din Vietnam. Șapte persoane cu pasiuni și interese diferite au fost judecate sub acuzația de conspirații împotriva statului și pentru că au incitat la proteste. Sub regia lui Aaron Sorkin, acesta este un film foarte bun. Încasările au trecut deja de 100 de milioane de dolari, iar The Trial of the Chicago 7 poate fi urmărit și pe Netflix.

3. Promising Young Woman – Și acest film se află și pe lista nominalizărilor la Oscar, iar la premiile BAFTA are cota 8.50 să câștige, fiind văzut cu șansa a treia. Este o comedie neagră cu accente de thriller, în care o femeie încearcă să-și răzbune cea mai bună prietenă, după ce aceasta a fost victima unui viol. Premiera a avut loc la finalul anului trecut, iar criticii au avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Promising Young Women. Regia este semnată de Emeral Fennel, iar în distribuție se regăsesc Carey Mulligan, Bo Burnham și Alison Brie.

4. The Father – Coproducția franco-britanică este cotată cu șansa a patra la Premiile BAFTA 2021 (cota 17.00). The Father, care îi are în rolurile principale pe Anthony Hopkins și Olivia Colman este un film plin de emoție, despre relația dintre tată și fiică. Anthony Hopkins interpretează rolul unui bătrân galez care se confruntă cu pierderi de memorie și e ajutat de fiica sa să treacă peste greutățile zilnice. Lansarea în cinematografe este programată în această vară, dar recenziile criticilor au fost pozitive.

5. The Mauritanian – Este văzut cu șansa a cincea, având cota 19.00. Filmul este bazat pe o poveste reală trăită de Mohamedou Ould Salahi, care a fost ținut în închisoarea Guantanamo Bay fără să i se aducă vreo acuzație sau să aibă loc un proces timp de 14 ani. După ce și-a pierdut toate speranțele, Salahi și-a găsit un aliat în avocatul Nancy Hollander, interpretată de Judie Foster. În cele din urmă, echipa apărării a reușit să scoată la iveală probele unei înscenări șocante. Pe lângă Judie Foster, din distribuție mai fac parte Tahar Rahim, Shailene Woodley și Benedict Cumberbatch. Filmul a avut un buget de 14 milioane de dolari, însă a fost o dezamăgire la box office până în momentul de față.