Spre oricare din granite ar privi astazi romanul isi va vedea dincolo de ele fratii dezbinati si prigoniti.Marea Neagra este singura ce n-a rupt bucati din neamul acesta, nu ne-a schimbat numele sau pus hotare strambe.

Dupa incursiunile in sudul Dunarii in sprijinul fratilor asupriti de slavii din Apus am pornit cu entuziasm spre Prut la romanii smulsi Vechiului Regat de slavii din Rasarit. Toti avem impresia ca intelegem sau macar cunoastem realitatea sociala din Basarabia. Dar abia cand esti acolo incepi sa surprinzi esenta lucrurilor. Oricat mi-ar fi povestit altcineva, cum mi-au mai povestit si inainte sunt convins ca impresia lasata era alta. Si vorbind de impresii prima a fost cea legata de Prut. Prutul pe care l-am urat mereu pentru ca s-a vrut granita intre milioane de romani si care din spatele cartilor de istorie mi se amplificase in minte ca un imens obstacol este doar un firicel de apa neputincios si el ca si vointa politica a romanilor de o parte si de alta.  

Am trecut aceasta vremelnica si inofensiva granita cu “Basarabia” lui Tudor Gheorghe in minte. “Nu ma mai desparte nici un rau de tine/Prutul ca un frate curge si mi-e bine.” Oprim si sarutam pamantul. Chiar daca vin din sudul Romaniei acest tinut ma atrage ca un destin fatal. Pentru el au sangerat atatea familii romanesti in Razboiul de Reintregire, inclusiv a mea si imi este mai clar ca oricand ca Romania nu poate niciodata fii intreaga fara el. Intrarea la scurt timp de la caderea lui Voronin si inlaturarea vizelor nu a ridicat nici un fel de probleme. De altfel din discutiile cu camarazii basarabeni am constatat starea de acalmie politica cauzata de momentul schimbarii regimului comunistilor cu unul temporar dar pro-occidental intr-o oarecare masura. Un moment de liniste pentru Basarabia, dar poate fii oare liniste peste un tinut acoperit de umbra Moscovei?

Un fapt pe care nu l-am banuit pana sa ajung aici este forta pe care o are memoria lui Stefan cel Mare si Sfant asupra tuturor. Personalitatea sa este cinstita aici ca a nici unui alt conducator in Vechiul Regat. Nici macar nu se spun bancuri legate de acesta. De la fiecare bancnota pe care apare chipul lui pana la florile depuse la statuia sa din centrul Chisinaului de fiecare cuplu in ziua nuntii. Vazand asta am fost rusinat de felul in care romanii de dincoace de Prut isi trateaza simbolurile nationale. Comunistii au profitat de acest cult al domnitorului pentru a accentua teza moldovenismului si legarea lui de slavism. Asta explica si de ce statuia de bronz a lupoaicei cu Romulus si Remus a fost demontata de pe soclul din fata Muzeului de Arta din Chisinau de comunisti la momentul venirii la putere cu explicatia de a fi reconditionata. Soclul insa este si azi gol. Un gol pe care nici Voronin, nici Putin nu au cu ce il umple in loc. De aceea il prefera gol decat latin sau legat de Imperiul Roman. Noi le raspundem acestori amagitori ai popoarelor ca Stefan a domnit peste o Moldova intreaga, a carei jumatate este in Romania.

Chisinaul este plin cu panouri patriotarde ce te indeamna sa iti iubesti limba, fara a specifica numele ei. Le-am privit ca pe niste cladiri ruinate dupa razboi, ale unui regim care a predicat izolationismul cu orice pret si a fost gata sa inventeze un popor, o limba si o istorie pentru ca aceasta ramura sa nu aibe timp a privi spre apus la trunchiul din care a fost desprinsa.

Dar daca am intrat in asa zisa Republica Moldova cu putine retineri fata de atitudinea autoritatilor vamale, ele au disparut complet si pot spune ca s-au transformat chiar in simpatie dupa experientele de la vama ucrainiana si transnistreana. Astfel, in dorinta expresa de a vizita cea mai mare cetate a Moldovei (Cetatea Alba), am pornit spre granita ucrainiana tinand cursul Nistrului. O dreapta ratata la momentrul potrivit ne-a adus fata in fata cu granita instaurata de ocupantii transnitreni la intrarea in orasul Tighina, adica dincoace de Nistru. Aceasta bucla rusinoasa pe harta Europei, acest cap de pod al Moscovei pestre Nistru ce ascunde drama atator familii de basarabeni ne-a prins in capcana sa, iar prezenta garzilor cu pistoale mitraliera si mantale model al doilea razboi mondial ne avertizeaza ca nu este cale nici de gluma nici de intoarcere.

Mergem inainte. O priveliste ce imi pare rupta din filmele despre holocaustul rosu, anacronica, ne intampina ostentativ o stema uriasa de doi sau trei metri in diametru cu secera si ciocanul troneaza peste punctul de trecere al frontierei. Senzatia pentru cine cunoaste istoria comunismului este: Lasati orice speranta cei ce intrati aici! Urmeaza formalitatile. Pierdem in jur de doua ore cu ele. Trebuiesc completate formulare cu datele personale, durata vizitei etc. Apoi fiecare in parte cu ele in mana trebuie sa intre int-o cabina de aproximativ patru metri pe doi. Asteptam la rand vreo 50 de persoane calcandu-ne pe pantofi. Dupa ce aude ca vorbim romaneste un basarabean intra in vorba cu noi si ne spune ca de obicei formularele se completeaza doar in rusa sau engleza. Limba romana nu exista pentru transnistreni. Ne povesteste drama familiei lui ce locuieste in Tighina si nenumaratele problme legate de tranzitarea zonei. O rusoaica in varsta se impinge cu nesimtire in fata noastra, fapt care ne face sa ii atragem atentia. Incidentul nu trece neobsevat de vamesul de la birou care dupa cele patru stele mici sovietice de pe epoleti era capitan si cel mai mare in grad acolo. Acesta intr-o romana perfecta ne atrage atentia ca vorbim cam mult si ne arunca o privire urata. Aflam ca si vorbitul este la comanda aici. Reusim sa stampilam foile si putem intra in teritoriul ocupat. De remarcat faptul ca pe pasaport nu se pun stampile. “Stat” mafiot suta la suta.

Dupa incordarea nervoasa de la vama ne hotaram sa vizitam macar cetatea Tighinei daca de trecerea podului peste Nistru la Tiraspol nu pote fi vorba pentru evitarea posibilelor probleme legate de numarul romanesc al masinii. Intrebam in stanga si in dreapta si gasim cetatea. Porti mari de tabla vopsite gri cu stele pe ele, manevrate de un militar. Ies 4 militari. Vorbim englezeste. Ne intreaba de unde suntem. Ii intrebam daca putem vizita cetatea si face poze. Intr-o engleza perfecta (si accent) unul din ei ne raspunde ca cetatea este in renovare si este pazita de armata. Putem sa ne uitam de pe un damb, dar nu putem face poze caci pot fi probleme. Insistam, vrem sa facem poze. Acelasi raspuns. Abandonam sa urcam pe dambul respectiv doar ca sa privim si plecam. Dupa cateva secunde intelegem situatia reala. Cetatea este depozit militar. Iar noi tocmai am negociat intrarea si fotografierea. Curaj sau inconstienta?

Tranzitam orasul spre vama de la capatul sau. Peste tot blindate si tunuri insirate ca monumente. Intrarea pe podul peste Nistru este baricadata cu obstacole, sarma ghimpata, plasa de camuflaj, un transportor blindat cu tunul indreptat spre oras si santinele inarmate cu pistoale mitraliera. Este podul pe care basarabenii nu l-au aruncat in aer in conflictul cu separatistii din 1992 din simplul motiv ca vroiau tranzitarea lui pentru recuperarea teritorilui de la est de Nistru. Pe acest pod au venit insa tancurile rusesti infaptuind masacrul de la Tighina si ocuparea orasului. Astazi numele Tighina nu mai apare nicaieri. Peste tot este folosita denumirea turceasca-Bender(fortareata).

Ajungem la iesire, dar traficul fiind mai mic suntem retinuti o ora pe un motiv fictiv ca ne lispeste o hartie. Satui de asteptare ii dam vamesului separatist ce vroia de fapt-100 lei moldovenesti. Numarul de Romania inseamna bani pentru ocupantii Basarabiei. Nu credeam ca o sa ma bucur atat la vedera vamesilor basarabeni care ne intreaba direct: cat v-au cerut? Le raspundem si noi zambind sa ii goneasca pe aia de acolo. Ne spun razand ca asteapta noua guvernare sa ii scape de ei. Ciudat dar acum ne simtim ca acasa. Ajunsi la vama ucrainiana procedam la fel dupa aproape o ora de asteptare-100 lei moldovenesti, caci ne gasisera si ei documente fictive lipsa. Vai saraca Moldova rupta in patru bucati in patru state, cu fii ei imprastiati in cine stie cate altele de stapaniri venetice.

Cetatea Alba prin dimensiunile sale uriase si prin pozitia geografica te face sa simti forta Moldovei. Acolo puterea si maretia sa sunt vii, de temut, palpabile. Estuarul Nistrului la varsarea in Marea Neagra privit de pe zidurile cetatii iti ofera o priveliste unica in toate Romania Mare ce merita vazuta de fiecare roman. Aici pana si ucrainianul ce lucra acolo recunoaste intr-o romana stalcita aratand cu degetul in jos spre pamant: “Aici este Basarabia, Romania”. Nici inlocuirea stemei Moldovei de pe intrarea in cetate cu stema cetatii, nici materialele informative mistificate in ucrainiana nu pot ascunde adevarul cuibarit si in sufletele strainilor-AICI ESTE BASARABIA,ROMANIA!

La intoarcere ocolim separatistii si intram direct la ai nostrii, caci deja ne simtim ca in tara noastra dupa excursia printre straini. Atitudinea vamesilor basarabeni este ireprosabila. Dupa ce ne vede tricolorul pe care il arborasem pe cetate un vames ne adreseasa o intrebare ce ne umple inimile de bucurie: “Ati arborat tricolorul pe cetate sa vada si ucrainienii ca acela nu este teritoriul lor, ci este pamant romanesc?”.