Tara Romaneasca sau Valahia reprezinta statul ce a fost intemeiat intre Dunare si Muntii Carpati, in perioada cuprinsa intre secolele XIII si XIV. Asa cum am precizat, mai poarta si denumirea de Valahia, denumire pe care a primit-o de la straini, ea fiind de origine germanica si semnificatia nu se rezuma doar la Tara Romaneasca, ci mai mult la oameni, la locuitorii acelor locuri care erau popoare de origine latina, asa cum sunt romanii.
Astfel, valahii erau numiti si alti oameni de origine latina care intrau in contact cu germanicii, prezenti de la Marea Nordului, numita Valcheren, pana la Marea Neagra, trecand si prin Sudul Germaniei, dar si prin spatiul de origine ilirca si anume Vlahina, Vlasina, Vlaska si multe altele. Cartografii si carturarii din perioada medievala au dat denumiri diferite tarilor romane, pentru a le putea deosebi si astfel Ungro – Vlahia era Vlahia din partea Ungariei, deci Tara Romaneasca, Bogdano – Vlahia era Moldova, deci Vlahia care a fost intemeiata de catre voievodul Bogdan de Dolha care a domnit in Maramures, iar Transilvania era denumita de catre cronicarii maghiari – Valachia Interior, care desemna pozitia geografica a tinutului si anume tara din interiorul arcului carpatic.
Tara Romaneasca era cunoscuta in cadrul documentelor de origine latina drept Transalpina, care desemna faptul ca se pozitiona peste Alpii Transilvaneni, exact asa cum numesc si cei de origine occidentala, Carpatii Meridionali. In cele din urma, datorita numelui primului sau domnitor si anume Basarab I, Tara Romaneasca primeste si denumirea de Tara Basarabeasca sau de Basarabia, nume care actualmente este folosit pentru regiunile din partea malurilor Dunarii si ale Marii Negre, acestea fiind numite de catre turci si Bugeac.
Acest tinut a primit insa si mai multe nume si anume de catre moldoveni era numita Muntenia, de catre polonezi Basarabia, iar de catre turci era numita Iflak ori Kara – Iflak, tot moldovenii find cei care numeau Moldova drept Bogdan Iflak, iar polonezii o cunoasteau sub numele de Volohia. Odata cu secolul al XII-lea, Valahia apare ca fiind mentionata si in izvoarele de origine bizantina, bulgareasca, maghiara sau slavona si putin mai tarziu apare si in izvoarele occidentale, cunoscuta ca regiunea ce apartinea unor anumite state feudale ce erau locuite de valahi, dar conduse de cneji, adica printi sau conducatori si voievozi adica militari lideri, in partea de sud si de est a Carpatilor. Practic o caracteristica specifica doar romanilor este aceea de a fi trait in cadrul a trei principate si anume Moldova, Tara Romaneasca si Transilvania, dar totusi fiind legati intre ei de aceeasi limba, de aceleasi origini, de aceeasi cultura, de aceleasi religii si nu in ultimul rand de aceleasi traditii, dar fiind despartiti de muntii Carpati.
Unul dintre cei mai cunoscuti conducatori ai Tarii Romanesti este cu siguranta Basarab I, el fiind numit si Mare Domn si Voievod, iar sub domnirea sa este castigata si marea batalie de la Posada, in urma careia se semneaza si actul care constata nasterea regiunii, recunoscuta pentru prima data sub denumirea de Tara Romaneasca. In anii ce au urmat regiunii cu pricina i s-au alipit si alte regiuni si anume: sudul Moldovei, adica Vrancea si Putna dinspre Trotus, apoi Nordul din Delta Dunarii, unita cu garnizoana Chilia, deci Basarabia ce era numita de catre turci, Bugeac, iar in cele din urma Dobrogea, pana in secolul XV.
Istoria declara ca sub conducerea lui Mircea cel Batran si anume in timpul anilor 1386 si 1418, tara a cunoscut cea mai mare expansiune a sa. Prima data Tara Romaneasca a avut resedinta la Campulung, apoi la Curtea de Arges, apoi la Targoviste si in cele din urma la Bucuresti, pana in prezent. Desi au urmat si cateva perioade de criza in timpul domniei lui Mircea cel Batran, spre exemplu cedarea Dobrogei, plata de tribut, invaziile turcilor, in cele din urma lumina a fost asternuta pe meleagurile cu pricina.
In cele din urma s-au stabilit anumite legaturi de ordin politic, atat cu Ungaria cat si cu Austria, tocmai pentru a putea stopa expansiunea turcilor si pentru a se putea elibera de dominatia lor si pentru o scurta perioada Mihai Viteazul a reusit chiar si sa uneasca cele trei tari. Dupa ce Brancoveanu – Voda a murit in anul 1716, conducerea Imperiului Otoman nu a mai dorit sa accepte domnitori de origine romana si astfel au instituit Regimul Fanariot, incepand sa aleaga ca si conducatori dintre cele mai influete familii de greci ce existau in cartierul Fanar, prezent in Constantinopol, acestia fiind direct subordonati Portii Otomane.
Domnia fanariotilor s–a terminat insa dupa ce a avut loc marea revolutie intiata de Tudor Vladimirescu, in anul 1821 si astfel au inceput sa fie iar acceptati conducatori de origine romana. Cand in anul 1831 se adopta Regulamentul Organic, lucrurile se schimba simtitor, iar finalmente la data de 24 ianuarie in anul 1859, Moldova si Tara Romaneasca sunt unite, realizare ce a avut loc in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
