De obicei nu scriu recenzii, insa fac excepții pentru ocazii speciale sau evenimente care ma impresioneaza intr-atat incat sa vreau sa-mi impartașesc  experiența. De data asta chiar nu puteam trece cu vederea ce s-a petrecut weekendul trecut la Palatul Copiilor București.

Tocmai s-a incheiat (ma rog, de dua zile, dar luni inca ma țineam cu dinții de atmosfera din weekend și refuzam sa accept ca s-a terminat deja) primul comic-con romanesc: East-European Comic-Con. Dupa 23 de ani și-un pic de la Revoluție, era și cazul. Și faptul ca se cerea un astfel de eveniment a fost demonstrat cu varf și indesat cand „geekshii” din Romania (și o sumedenie din restul Europei) au spus in cor (un cor de cateva mii de oameni zilnic) „Prezent!” la manifestare.

Trebuie sa recunosc ca am primit vestea organizarii unui Con la noi cu o oarecare doza de scepticism. Avand experiența London Film and ComicCon, și urmarind (din pacate, doar online) mersul convențiilor din San Diego și New York, eram absolut convins ca, prin comparație, evenimentul de la noi va fi un mare fas. Ei bine, m-am inșelat amarnic. Și ma bucur enorm ca m-am inșelat, și in privința organizarii, și in privința publicului.

In primul rand, e de apreciat ca NU s-au vandut bilete peste capacitate, deși exista suficienta cerere. Organizatorii au pus siguranța și confortul publicului mai presus de profit, un lucru foarte ne-romanesc și atipic din partea lor. Deși in fiecare zi au fost mii de vizitatori la Palatul Copiilor, un spațiu destul de mititel pentru un eveniment de asemenea anvergura, nici o clipa in cele doua zile nu m-am simțit calcat in picioare, imbrancit, sau macar privit urat, cu toate ca numarul de oameni prezenți a fost foarte bine descris de o prietena: „Daca vreodata se punea problema sa-mi infrunt agorafobia și sa scap de ea, clar aici se intampla!” Am auzit mai multe „scuze” si „pardon”-uri in doua zile in acel spațiu decat in ultimii ani pe strada. Se simțea, se vedea, ca toata lumea traiește și respira in același univers, aduși la un loc de pasiuni comune. Lipsea total acea incrancenare de care ne lovim atat de des in orașele mari, lipsea imbulzeala in ciuda aglomerației… și lipsea si aerul, dar cui ii mai trebuia aer?!

Au fost zambete, mii și mii de poze, prieteni vechi intalnindu-se și prietenii noi legandu-se, un numar surprinzator de cosplayeri care se simțeau și se comportau natural in costumele lor (unele din ele parand a fi aduse direct de pe platourile de filmare!) intr-un mediu in care extravaganța și diversitatea nu au atras nici o clipa chicoteli și comentarii rautacioase, ci admirație.

…Și cu asta ajung la al doilea punct forte al EECC: publicul. O alta prejudecata pe care am avut-o cand am auzit de EECC a fost ca va fi foarte centrat pe manga și anime – știam ca exista o comunitate foarte puternica și activa a fanilor acestor fenomene culturale și ma temeam ca secțiunea Cosplay va fi acaparata de ei; ei bine, m-am inșelat din nou amarnic (și bine am facut!) Toate universurile posibile s-au intalnit la Comic Con in București și au coexistat pentru doua zile intr-o veritabila atmosfera de Con pe care nu mi-a fost dat s-o intalnesc, pana weekendul trecut, decat afara.

Filme, seriale, benzi desenate, manga, anime, gaming, o lume fantastica adunata la un loc și condimentata cu tot ce trebuie. Personaje cunoscute din filme și seriale, alaturi de altele de care nu mai auzisem, la un loc cu artiști din lumea benzilor desenate și a graficii (in frunte cu veteranul Puiu Manu), carți, figurine, tricouri…la naiba, raiul oricarui iubitor de ficțiune de orice fel! „Oamenii liberi”, așa cum foarte bine le zice amica mea agorafobica citata mai sus, au avut parte de doua zile pe care nu le vor uita foarte curand.

Revin asupra organizarii: deși nu am participat la panelurile cu invitații principali (John Rhys Davies și Finn Jones) am fost absolut surprins și incantat sa le vad numele pe lista participanților. Ma așteptam (din nou, idei preconcepute, fir-ar sa fie!) sa vina un soi de expirați care nu mai prezinta interes in alte țari – cam pe principiul trupelor mari care concerteaza la noi in ultima vreme… la 20 de ani dupa perioada lor de glorie – insa, din nou, așteptarile mi-au fost depașite cu mult.

Aș putea scrie zeci de pagini despre cat de multa munca intra in organizarea unui eveniment de genul asta, insa nu despre asta mi-am propus sa scriu; ci despre cat de bine m-am simțit alaturi de oameni cu aceleași pasiuni și interese ca mine. Despre cat de liber m-am simțit știind ca pot vorbi aproape ORICUI despre vreun episod obscur dintr-un serial de mult anulat și nu ma va privi cu ochii incrucișați, ba chiar va avea ceva de spus pe tema asta.

Despre cat de incantat am fost sa vad copii de 8 ani și adulți trecuți bine de prima tinerețe aduși la un loc de cultura ficțiunii. Despre imbrațișari cu necunoscuți, și prima intalnire ad-hoc cu Whovieni (n.r.: fani ai serialului britanic Doctor Who) din Romania (unii chiar cosplayeri!), și despre un gand pe care l-am tot repetat doua zile oricui a stat sa ma asculte: atat de frumos, atat de bine, și nici macar n-a trebuit sa zbor nicaieri ca sa am parte de așa ceva! Limba engleza are un cuvant care descrie foarte bine sentimentul pe care l-am avut constant in weekend: belonging – apartenența.

M-aș putea intinde la nesfarșit povestind despre toate detaliile, despre expozanți și artiști, despre sabii Jedi (laser, frate!) și despre ala mic și negru de respira greu (era ta’su, ma!) insa o sa inchei aici spunand doar atat: sa ne vedem cu toții cu bine la EECC 2014 și felicitari marii familii de consumatori de ficțiune, organizatori și public deopotriva, care au facut ca acest weekend sa fie atat de deosebit.