Imi rasunau in minte vorbele lui Alain de Botton si imi spuneam ca eu sunt diferita, ca eu nu voi cadea in plasa uitarii. Cum as putea sa uit libertatea pe care am descoperit-o pas cu pas in interiorul meu?
In aeroport, la coada de la check-in incerc sa nu ma agit pentru ca sunt 4 ghisee pentru cei cu carduri Gold/Platinum si 2 pentru noi, cei care formam o coada imensa. Macar sunt draguti si o lasa pe Ana Maria sa vina sa ma imbratiseze inainte de plecare. Nu e ironic ca ea si-ar dori sa zboare spre Romania si eu imi doresc din tot sufletul sa raman?
Paula e si ea alaturi de mine in ultimele minute de #viatacauncarnaval si simte “mixul ala greu de definit de bucurie-speranța-strangere de inima-sfașiere in care inoți atunci cand inchei cate un capitol.” Cine-ar fi zis ca dorul doare si ca o sa inceapa sa doara de cand ma urc in avion?
Am fost ca anesteziata prin micul aeroport Galeao pana la imbarcare. Luam analgezice pentru sinuzita si imi simteam capul cat un cos cu mango, dar cred ca ma anesteziasem mai degraba impotriva altor dureri. In starea asta le-am intalnit pe Anna si Fabienne, guresele colege de zbor, dornice de povesti si cunostinte noi. Anna imi povestea cu lux de amanunte cum a fost anul lor de liceu in Curitiba, iar Fabienne ma privea un pic neincrezatoare: “Dar tu cum ai ajuns aici?”, “Cat ai stat?”
Imi amintesc ca o vazusem pe Fabienne la ghiseul de check-in. Imi imaginasem ca era o frantuzoaica venita sa isi sustina echipa la Cupa Mondiala, nu ca si-a pus viata de acasa in paranteze pentru a se afunda in bogatia de senzatii din Brazilia pentru un an. “Stii ca nu mi-e dor de parinti? Nu mi-e dor nici de prietenii de-acasa. Mi-e dor deja de Brazilia in schimb.” Cum de imi citesc fetele gandurile? Asta sa fie efectul Braziliei asupra tuturor celor care ii trec pragul?
Steward-ul Air France/KLM apare dupa o ora cu cina: “Fricassee de poulet a la tomate et aux olives, courgettes, riz au legumes” ou “Pates farfalles ou sauce a l’estragon et au citron”. Fata Annei se intinde intr-un zambet cand apare cu tava de mici baghete: “Fabienne, voila! une baguette!” Steward-ul se intoarce putin, ii zambeste la fel de larg si ii spune ca sunt produse in Brazilia. Anna se uita la mine si imi spune cat de dor i-a fost de paine, de branza si de patiserie. Ii dau si bucatica mea de branza.
Dap, de branza mi-a fost si mie dor. Si de painea facuta pe vatra. Sau de cozonac…
Imi e mai usor sa ma uit la filmul Annei, desi nu aud nimic. Intuiesc povestea unui tanar magrebian pacalit sa vina la Paris sa joace intr-un club de fotbal de renume. Eu stau pe scaunul de la geam, Anna la mijloc si un domnisor brazilian care nu vorbeste deloc sta la culoar. Daca una dintre noi se ridica sa mearga la baie ne ridicam toate trei. Fabienne sta pe randul din fata, la mijloc. Pe culoarul din fata baii e mai mult spatiu, asa ca in timpul de asteptare ne asezam acolo sa ne dezmortim picioarele. Ceilalti pasageri se uita la noi cu indulgenta si stewarzii ne zambesc. Suntem inca intr-o atmosfera braziliana.
Zborul Rio de Janeiro – Paris a fost (mai) usor de gestionat pentru ca:
am avut suficient spatiu la picioare (ca sa dorm eu stau cu genunchii sprijiniti pe spatarul din fata) sistemul de entertainment mi-a permis sa vad filme, sa ascult muzica, sa vad in fiecare moment unde deasupra oceanului eram si sa comentez cu fetele sistemul de la bord permite sa vezi conexiunile de indata de te apropii de aeroportul destinatie (fetele au vazut ca au suficient timp sa isi prinda zborul catre Bordeaux) la fiecare meniu servit in avion aveam mai multe variante de mancare (in limita stocului disponibil), am primit inghetata, si meniul cu bauturi includea sampanie si o selectie de vinuri frantuzesti stewarzii au fost mai mult decat intelegatori cu mine si cu sinuzita mea (am avut doua paturici si doua perne ca sa imi strunesc durerea de cap)
Stiu de la verisoara mea care a zburat cu KLM intre Amsterdam si Calgary ca insotitorii de zbor sunt extrem de intelegatori si cand vine vorba de bebelusi. Ea avea unul de sase luni si altul de 4 ani in grija, asa ca fara ajutor ar fi fost extrem de dificil un astfel de zbor. Erau mai multi bebelusi in cosulete si in avionul nostru si m-am gandit cat e de important pentru ei sa aiba spatiul lor, sa doarma si sa isi urmeze cat de cat ritmul.
Am 4 zboruri transatlantice la activ cu Air France si KLM pana acum si mi-e clar ca sunt o companie de nadejde. Zborul cu ei va fi perfect cand vor avea si un serviciu de suprimare a dorului…
