Cu siguranta ai auzit de glanda tiroida, insa nu esti constienta de problemele pe care le poate provoca. Glanda tiroida este o glanda endocrina, care secreta hormonnul tiroidian, avand efecte asupra metabolismului, ratei cardiace, digestiei, rezistentei oaselor si colesterolului. Glanda tiroida poate provoca atat hipertiroidism, cat si hipotiroidism, in functie de nivelul de hormoni secretati. In cele ce urmeaza vom afla mai multe despre hipertiroidism.
Hipertiroidismul este dat de secretia in exces a hormonilor tiroidieni. In cazul acestei afectiuni, ritmul caridac este accelerat, metabolismul este accelerat, transpiratia este abundenta, apar pierderi in greutate si stari nervoase foarte frecvent.
Simptome. O persoana care sufera de hipertiroidism poate prezenta una sau mai multe simptome:
– Pierderea in greutate, chiar daca alimentatia zilnica nu sufera nicio schimbare;
– Agitatie, stare de oboseala si nervozitate;
– Tulburari ale ciclului menstrual;
– Insomnie;
– Palpitatii, tahicardie sau aritmie;
– Transpiratie abundenta;
– Cresterea glandei tiroide (este vizibila o umflatura la baza gatului);
– Tremuraturi ale mainilor;
– Par moale si casant.
Cauze. Cea mai frecventa cauza a hipertiroidismului este boala Basedow, in care anticorpii produsi de sistemul imunitar stimuleaza o hipersecretie de tiroxina a tiroide. In acest fel, boala Basedow ataca glanda tiroida si cauzeaza o secretie marita de hormoni. Cauzele aparitiei bolii Basedow nu sunt cunoscute, insa factorul genetic este foarte important.
O alta cauza a hipertiroidismului este aparitia unui nodul la nivelul glandei tiroide, care provoaca secretia in exces a hormonilor. Nodulul este o tumora benigna, care poate fi indepartata chirurgical. Si tiroidita poate reprezenta o cauza a hipertiroidismului. Aceasta afectiune este cauzata de un virus sau de o infectie bacteriana la nivelul glandei tiroidiene. Odata tratata tiroidita, glanda tiroida nu va mai secreta hormoni in exces, deci putem vorbi de un hipertiroidism “trecator”.
Alte cauze ale hipertiroidismului pot fi cancerul tiroidian sau supraincarcarea cu iod (apare la pacientii cu gusa nodulara, carora li se administreaza medicamente care contin iod).
Diagnostic. Diagnosticul se pune in urma unor analize de sange si a unui examen clinic. Dupa diagnosticarea hipertiroidismului, este foarte important sa se stabileasca cauza care a dus la aparitia acestuia. In functie de afectiunea care a cauzat hipertiroidismul, medicul poate recomanda unul din cele trei tratamente.
Tratament. Hipertiroidismul se poate trata in 3 feluri:
– Tratamentul cu iod radioactiv. Pacientul isi va administra, pe cale orala, doze de iod radioactiv, care va fi absorbit de glanda tiroida. Acest lucru va duce la stoparea secretiei de hormoni tiroidieni si la micsorarea glandei tiroide;
– Tratamentul cu antitiroidiene de sinteza. Medicamentele duc la blocarea unei enzime a glandei tiroide, care franeaza secretia de hormoni. Simptomele se amelioreaza in aproximativ 1 luna;
– Tratament chirurgical. Acest tratament este recomandat ca ultima solutia in controlarea secretiei excesive de hormoni tiroidieni. Tiroidectomia presupune ablatia partiala a glandei tiroidiene, insa riscurile sunt destul de mari.