Sugestii de la Lazyboy privind alegerea unui fotoliu puf

Că să definim utilitatea unui fotoliu puf trebuie să ne imaginăm ce ar însemna să ajungem acasă după o zi obositoare la serviciu, după ore petrecute în trafic, acasă unde să ne aștepte un colțișor care să ne aducă liniștea și confortul de care avem atâta nevoie.

Un astfel de colțișor ni-l putem imagina amenajat cu un atare obiect, perfect pentru relaxare.

Un fotoliu puf este accesoriul potrivit pentru a-ți aduce confortul aproape.

Gândindu-ne cât de mult ne-ar ajuta un astfel de obiect de mobilier, putem ușor trage concluzia că alegerea lui este un pas important și nu o putem lasă la voia întâmplării.

Un astfel de accesoriu trebuie să îndeplinească o serie de criterii pentru a fi conform așteptărilor noastre.

În zilele noastre este imposibil să ne gândim la un interior care se vrea modern, fără unele accente care să-i confere confortabilitate, relaxare, culoare.

Iată cum, în această corelare de nevoi își fac apariția inevitabil fotoliile puf.

Pentru că dorim ca cititorii noștri să beneficieze de cele mai bune sfaturi în domeniu, am apelat astăzi la niște specialiști în domeniu. Așa am ajuns la Lazyboy.ro – o platforma online specializată ce comercializează astfel de fotolii.

De la experții Lazyboy am primit câteva sfaturi importante care vă vor fi cu siguranță de folos dacă aveți intenția să vă achiziționați un astfel de obiect de mobilier.

Am apreciat mult părerile acestor specialiști în domeniu, mai ales că ei nu ne-au asaltat cu cât de bun este un fotoliu puf și cât de minunate sunt produsele pe care ei le comercializează, ci ne-au adus informații utile despre cum să facem să nu greșim atunci când alegem un astfel de produs, pentru a beneficia în final de un raport calitate – preț ideal.

De regula, știți cum se spune, că fiecare cioara își lauda puiul, de aceea este de apreciat atitudinea celor de la Lazyboy pentru că denota profesionalism și grijă față de clienți.

Sunt mulți designeri de interior care ne dau de înțeles că nu este neapărat nevoie să asortam un astfel de fotoliu cu restul elementelor de mobilier din casă. Acest lucru este posibil datorită aspectului său cu adevărat unic. Dar, asta nu înseamnă că, dacă ne dorim o încadrare lină în peisaj, nu o putem obține.

Pe lângă integrarea în decor, un fotoliu puf trebuie sa îndeplinească însă mai multe criterii pentru a fi catalogat drept corespunzător din punct de vedere al calității.

1. Are husa interioară și husă detașabilă?

Multe persoane cumpără fotolii puf bazându-se strict pe emoția de moment, fără să țină seama de anumite informații atât de necesare.

Sunt, însă, unele lucruri esențiale pe care un potențial cumpărător trebuie să le cunoască.

În primul și în primul rând este important de știut dacă fotoliul tău are o singură husă interioară. Dacă da, e posibil atunci când aceasta se deteriorează (poate fi zgâriată de animale ori se poate rupe accidental), umplutura să se reverse la exterior. Din acest motiv este bine să alegeți produse care au din start două huse, una la interior în care sunt depozitate elementele de polistiren și una exterioară, care să se poată curăța și spăla ori de câte ori se consideră necesar.

2. Forma fotoliului puf

Forma și mărimea unui astfel de obiect generează de regulă multe controverse. În fapt, lucrurile nu sunt așa de complicate.

Fiecare persoană vine cu nevoile sale, iar alegerea trebuie sa fie în concordanță cu aceste nevoi.

Exista câteva criterii care fac posibile o alegere corectă din acest punct de vedere.

Spre exemplu, dacă vă doriți un fotoliu ușor de transportat dintr-un loc în altul, cel mai bine ar fi să optați pentru fotoliile în formă de pară, ori alte modele ușor de ridicat datorită prezenței unui mâner. De regulă astfel de opțiuni sunt cele care și-au atras admirația copiilor, fiind în fapt preferatele lor.

Cele mai populare fotolii puf din piața de la noi sunt cele în formă de pară (spre exemplu, unele dintre cele mai căutate de la noi de pe site sunt Fotoliu para Lazyboy XL și Fotoliu pară Lazyboy S copii).

Astfel de elemente de mobilier se pretează mai bine la camerele de zi și la birouri și bineînțeles în camerele copiilor.

3. Calitatea țesăturii din care este realizată husa exterioară

De regula, cumpărătorii achiziționează un fotoliu puf după aspectul exterior – dacă arată bine sau nu, în acord cu gusturile fiecăruia.

Dar, pe lângă această potrivire de gusturi, există niște elemente esențiale la cumpărarea unui asemenea obiect.

Aceste huse determină rezistența în timp a fotoliului, ea fiind un lucru cât se poate de relevant – o informație peste care nu trebuie sa trecem cu niciun preț.

De obicei, husele pentru astfel de fotolii sunt realizate din poliester moale, din piele ecologică, ori din alte materiale.

Pielea ecologică este bună pentru că se curăță ușor în primul rând și se poate folosi atât la interior cât și la exterior.

Pe de altă parte, prezența animalelor în casă poate fi o problemă atunci când fotoliu are o husa realizată din piele ecologică. Unele animale au tendința de a-și ascuți ghearele, lucru care înseamnă distrugerea unei astfel de husă. Pe de altă parte, dacă animăluțul tău nu are asemenea apucături, o husă din piele artificială este foarte bună pentru că se poate curăța ușor părul de pe ea.

Noi, la Lazyboy oferim atât husă interioară cât și exterioară. Cea exterioară se poate spăla în mașina de spălat. Și, de asemenea, aceste huse pe care noi le utilizăm sunt realizate din poliester 350D care conferă rezistență în timp. Plus de asta, husele noastre au cusături duble, iar calitatea îmbinărilor este una superioară.

De altfel, noi folosim pentru husele exterioare un material hidrofob care nu se decolorează și nu își modifică textura de-a lungul vremii.

4. Cât de funcțional este pentru mine

Chiar dacă uneori suntem tentați să achiziționăm un astfel de fotoliu, n-ar fi bine să o facem dacă nu știm că ne poate fi util într-un fel sau altul.

Funcționalitatea este un aspect deloc de neglijat. Poate să ne folosească în interior ori în exterior, în curte, pe terasă, în sufragerie, în birou, dormitor ori camera copiilor.

Firește că la orice achiziție de mobilier trebuie să fiți cumpătați și să nu umpleți prea mult spațiul. De aceea este indicat să vă limitați la dimensiunile convenabile pentru locuința voastră și să nu vă lăsați purtați de impulsurile de moment atrase de un anumit produs.

5. Calitatea granulelor

Indiferent de ce știați sau știți despre aceste fotolii, nu trebuie să plecați la drum în achiziție cu preconcepții de genul ”nu contează ce are în interior că nu se vede”. E adevărat că nu se vede, dar credeți-ne pe cuvânt – se simte bine, iar în timp veți descoperi singuri cât de important este și acest aspect în alegerea voastră.

Noi folosim pentru umplere perle virgine de polistiren expandat – un material rezistent care nu se uzează atât de rapid precum altele.

Dacă aveți curiozitatea să aflați și alte păreri veți constanta că aceste granule expandate sunt cele mai recomandate.

Pentru o protecție cât mai bună, noi vă recomandăm să alegeți o umplutură ignifugă.

6. Calitatea cusăturilor și fermoarelor

Un alt aspect esențial care determinată calitatea fotoliilor puf este cel determinat de cusături și de fermoarele atașate.

Dacă fotoliul ales de tine nu are cusături bine executate, atunci vei avea o problemă reală, pentru că husa se rupe ușor.

Este imperios necesar ca aceste cusături să fie cusături duble, realizate uniform. Marginile țesăturilor trebuie să fie de asemenea surfilate, pentru a împiedica destrămarea lor în timp.

Dacă marginile nu sunt surfilate, țesătura oricât de rezistentă ar fi se poate destrăma.

Cum vă spuneam anterior, noi la Lazyboy preferăm calitatea, de aceea alegem cusături duble fapt ce conferă fotoliilor o calitate net superioară.

În privința fermoarelor, acestea trebuie să fie rezistente, să aibă dinți largi cu îmbinări perfecte.

Fermoarul trebuie să fie poziționat astfel încât să nu fie afectat în timp de mutări ale fotoliului ori de folosirea acestuia.

Noi avem în vedere toate aceste aspecte și ținem cont de fiecare, fiind pregătiți să oferim clienților noștri produse de calitate de care să se bucure o perioadă cât mai lungă de timp.

Și mărturie că ne ținem de cuvânt stă feedback-ul primit de la clienții noștri, mulțumiți de produsele cumpărate de la noi.