Elementul  central in Ayurveda, ne explica dr. Catalin Luca, il constituie conceptul de Dosha. Aici avem trei tipuri: Vata Dosha, Pitta Dosha si Kapha Dosha.
 
Modul si proportia in care se combina cele trei Dosha-uri determina tipul constitutional. Este ca atunci cand am presupune ca multitudinea de nuante si culori pe care le vedem in jurul nostru se datoreaza combinatiei a trei culori de baza. “Nuanta de culoare” interioara cu care ne-am nascut, adica tipul constitutional, arata procentul in care fiecare din cele trei culori de baza (cele trei Dosha-uri) au contribuit pentru a crea natura noastra.
 
Mentinerea in echilibru a acestui procent de participare a celor trei Dosha-uri ce au determinat tipul nostru constitutional specific, va duce la mentinerea starii de sanatate. Orice perturbare a echilibrului in care se afla cele trei Dosha-uri in organismul nostru duce la aparitia starii de boala.
 
Caracteristicile celor trei Dosha
 
In functie de natura tipului constitutional pe care il avem ne putem adapta alimentatia, efortul fizic, serviciul. O alimentatie nesanatoasa, un efort fizic sau intelectual neadecvat tipului nostru constitutional duc la crearea unui dezechilibru prin cresterea sau scaderea proportiei de participare a uneia sau a mai multor Dosha-uri in organism ceea ce duce la aparitia bolilor in organism. E ca si cum combinatia celor trei culori de baza a dus la formarea unui turcoaz superb. In momentul in care punem putin mai mult dintr-una din cele trei culori de baza, turcoazul minunat se transforma intr-o culoare foarte urata (boala).
 
Tipul constitutional Vata Dosha
 
Este caracterizat de un corp fragil, osos, noduros, uscativ, subponderal, inaltime ori foarte mare, ori mica, cu pielea uscata, aspra, uneori crapata, buze subtiri, forta musculara redusa, ochii usor adanciti in orbite, cu tendinta permanenta la miscare, rezistenta fizica redusa, libidou puternic, dar vitalitate sexuala redusa, extremitati reci, intoleranta la caldura, apetit alimentar redus sau in salturi.
 
Tipul constitutional Pitta Dosha
 
Este caracterizat de un corp zvelt, atletic, greutate si inaltime medie, pielea umeda, grasa, catifelata, moale, ten aramiu, buze moi, rosii, parul rar, gras moale, muschi  mediu dezvoltati, dar cu forta  mare, privire agera, patrunzatoare, tendinta la miscari rapide, bruste dar controlate, rezistenta fizica medie, libidou intens cu vitalitate sexuala medie, extremitati calde, intoleranta la cald, apetit alimentar mare, “foame dureroasa”.
 
Tipul constitutional Kapha Dosha
 
Este caracterizat de un corp robust, viguros, impunator, solid, supraponderal, inalt, pielea umeda, fina matasoasa, culoare alba, buze groase, netede, par bogat, moale, neted, muschii bine dezvoltati, privire magnetica, calma, blanda, cu o tendinta redusa de miscare, lentoare, rezistenta fizica mare, libidou scazut, dar vitalitate sexuala mare, intoleranta la frig si rezistent la caldura, apetit alimentar scazut, dar constant.
 
Sfatul specialistului Dr. Catalin Luca, competenta in apifitoterapie, ayurveda, homeopatie Detox Center

“Fiecare fiinta umana prezinta un tip constitutional format, sa nu uitam, din toate cele trei Dosha, doar ca una dintre ele predomina. Mentinerea intr-o stare de echilibru a raportului dintre cele trei Dosha-uri da starea de sanatate. Dezechilibrul uneia dintre ele, in sensul de agravare a unei Dosha, duce la aparitia bolii. Orice crestere a unei Dosha determina implicit scaderea celorlalte doua.”