Doua zilei in Porto Seguro și ma intrebam daca am facut o greșeala sa merg acolo.
Nu ma ințelegeți greșit, Porto Seguro e relativ seguro, și de altfel foarte ok. E un oraș de pe coasta Atlanticului, sudul statului Bahia, in a carui autogara te intampina un barbat cu privire șireata, funcționar al biroului de informare turistica, care are menirea sa te informeze ca in mod sigur nu te vei putea descurca cu rețeaua de mijloace de transport in comun din oraș. De aceea, el recomanda un taxi la preț de zece ori mai mare, dar altfel foarte ok, mergi la sigur, fara bajbaieli.
Mergand spre hotel / pensiune / ce-o fi descoperi ca Porto Seguro e plin cu zeci de hoteluri ok in care vin anual sa se cazeze sute de mii de familii cu copii, intru petrecerea unor vacanțe relaxate la mare, la soare.
Din centru, catre nord, pornesc vreo zece kilometri de plaja ok (cu nisip nu foarte fin, nu foarte curat, dar cu palmieri, deci paradis conform definiției de pe wikipedia), de-a lungul carora stau inșirate o mulțime de baruri șmechere cu muzica care face bum-bum in urechi și animatori musculoși, bronzați și aproximativ dezbracați.
In afara de plaje, atracția cu care portosegurenii se lauda cel mai mult e o strada pietonala despre care se spune ca ar avea nightlife-ul cel mai ok din toata Brazilia, și care se numește, subtil, Pasarela do Alcool. Pour les enfants et pour les raffines, cum ar zice poetul.
Altimeri, pe timp de zi, daca e innorat afara și nu e vreme de mers la plaja, sau daca pur și simplu te-ai plictisit sa stai la soare atat, ai de ales intre o mulțime de parcuri de distracții ok, printre care și unul cu o intrare gri-obosita, pe care un dracușor ranjește malefic deasupra siglei din care au cazut cateva litere, lasandu-te sa distingi doar: RANSILVAN A.
Personal, am stat la o pensiune destul de ok dintr-un cartier de clasa mijlocie, liniștit, in care in timpul zilei nu se intampla absolut nimic, ceea ce era mai mult decat ok pentru țara cunoscuta pentru samba la maxim pana la ore imposibile și pac-pac pe strazi. Pensiunea era ținuta de un american tacut de vreo 50 de ani, sa-i zicem Paul (precizez ca printr-o stranie coincidența acesta era și numele lui real), fost misionar adventist, insurat cu o brazilianca, tata a patru copii blonzi vorbitori de engleza și portugheza la un nivel super ok, și proprietar al unui televizor alb-negru la care familia a urmarit cu interes meciurile Cupei Mondiale 2014.
Totuși, avand in vedere ca am venit aici iarna, vremea nu a fost deloc ok. Am prins ploaie in fiecare zi (mai exact și in prima, și in a doua), ceea ce a contribuit probabil la dispoziția mea un pic irascibila și la mia de intrebari, anxietați și enervari carora am cazut prada in orele lungi petrecute pe scaun, uitandu-ma cum apa cadea din cerul plumburiu și planificand urmatoarea etapa a calatoriei. Nu mai vreau sa stau aici, dar incotro sa ma indrept? La Salvador, pe care vreau sa-l vad de ani de zile? La Itacare, pe care mi-l recomanda Paul? La Arraial d’Ajuda, pe care mi l-a sugerat vanzatorul de gogoși din Trindade? La Troncoso, laudat de Lonely Planet? Unde nu va ploua saptamana viitoare? Unde sunt mai mulți palmieri? Nisipul mai fin? Marea mai albastra? Culorile mai vii? Muzica mai buna? Atmosfera mai relaxata? Oamenii mai prietenoși? Care e, de fapt, locul ideal, perfect, fara cusur, care mi se potrivește mie ca o manușa? Ei?
Mi-a luat ceva sa imi dau seama ca, de fapt, ma luptam cu dușmani imaginari. O fac destul de des. Știind ca oriunde m-aș deplasa va fi ceva care sa nu-mi convina, piciorul mi-e oprit in aer neștiind unde sa calce, pasul e inghețat in anticiparea unor frustrari inca nerealizate, raman pe loc, paralizata de indecizie, intr-un loc ok, unde nu mi-e teribil de bine, dar nici teribil de prost. Porto Seguro.
Soluția a fost, bineințeles, extrem simpla. Un bilet. Nu a contat unde. La urma urmei, toate destinațiile sunt imperfecte, iar lucrul asta trebuie asumat, important e biletul catre una dintre ele. Fara bilet nu exista calatorie.
