Da. Ies azi din guesthouse-ul din Hanga Roa, Insula Pastelui, flu-flu, doar cu aparatul foto, telefonul si ceva bani asupra mea y nada mas, cu planul sa vizitez muzeul de antropologie.
Dupa o jumatate de ora de mers pe jos, ma ataca un caine vagabond. Adica nu ma ataca, stiti si voi cum sunt cainii, se ataseaza uneori de straini fara intentii criminale, asa si asta, vroia sa se joace si eu in general cainii vagabonzi nu stiu sa-i contracarez, sare pe mine, imi da o laba peste fata, mie-mi pica ochelarii in sant, el face un salt si hatz, fuge cu ochelarii mei in gura. Eu raman nauca, imi si inchipui cum o sa ma duc la Santiago sa-mi fac ochelari, chiar de cheltuiala asta aveam nevoie, dar domnisoara ce-ati patit cu vechii ochelari, stiti, mi i-a luat un caine vagabond in Insula Pastelui, scenariu de cinema alternativ. Dar surpriza, o masina trece chiar in momentul asta pe strada, soferul opreste urgent, iese din masina, alearga dupa caine si imi recupereaza ochelarii, mi-i returneaza plini de bale de caine dar intregi, stimati telespectatori, INTREGI, coltii dihaniei n-apucasera sa-i rupa, muchas gracias, de nada, suerte.
Ajung la muzeul de antropologie la 12 si un sfert, dar e duminica si muzeul inchide la 12.30, hai mai, doar n-o sa ma intorc eu la guesthouse deja sa ard gazul toata ziua, ma mai plimb pe aici, e langa malul oceanului si uite un moai la vreo 200 de metri, ma duc pana la el si ma intorc. Ajung la moai, vad altul in zare, pai hai ma duc si pana acolo, ca tot e prea devreme sa ma intorc, si revin de acolo. La al doilea moai concluzionez ca, nu, mai, e prea devreme sa ma intorc, ce fac la guesthouse, ard gazul, mai continuu drumul pana la sanctuarul de mai incolo, de unde voi face cale-ntoarsa, dar ghici ce, nici la sanctuar n-am chef de intors si mai fac cativa pasi, ia uite un cuplu mai incolo, se plimba si ei deci nu-s singura pe aici, pot sa mai umblu putin, dar in maxim jumatate de ora ma intorc, m-ati inteles? Am zis.
Si tot asa, din moai in moai, din sanctuar in sanctua, din pietricica in pietricica, din calut salbatic in calut salbatic, se face doua si eu tot merg, deja am facut ceva distanta, Hanga Roa nu se mai vede demult, e misto aici, hopaaaa, am ajuns la o pestera. Pfoaaaai, daca stiam de dimineata, la pesterile astea se intra cu lanterna pentru ca nu sunt amenajate in niciun fel si e bezna inauntru, imi luam lanterna cu mine, dar nu-i nimic, astept alti turisti cu lanterna, daca nu poimaine pot reveni intr-o plimbarica, dar ar fi pacat sa ma intorc acum, dupa atata amar de drum. Vine o pereche, el chilean, ea japoneza, el cu lanterna, ea fara dar nu conteaza, ii intreb daca pot sa ii join si eu, macar are cine sa le faca poze impreuna, da, sigur. Acuma si japonezele astea, pe bune. Eu n-am vazut o japoneza imbracata normal, de trek, ever in viata vietilor mele, toate poarta ba volanase, ba sandalute cu toc, ba fundite roz, ba bluzite cu picatele, asta era in slapi.
Coboram in pestera, ea incepe sa scoata din cand in cand cate un geamat languros, ca deh, e greu sa cobori in maruntaiele Pamantului, Fat-Frumos sare sa ii dea mana, ai grija la cap, ea continua sa icneasca ca intr-o scena torida de film frantuzesc, ahhhh ce cald e, curat infern, el sare s-o consoleze, vai mi amor iesim imediat la aer, de-asta s-au inventat barbatii, coborarea e alunecoasa, eu am emotii cu sandalele mele de trek, si ea in slapi, dar asta e, asa-s japonezele, demoazele de pension, astea si pe Everest urca in ciupici si rochita de balet. Pestera super tare, are doua ferestre la ocean, una seamana cu Marea Neagra cumva, sau doar mi-e mie dor, sa va fac o poza, da te rog, ma fac si eu utila, in final iesim, gudbai si gracias. Suerte!
Iesita la aer iar dilema hamletiana, sa ma intorc sau sa nu ma intorc, hai ca mai e o pestera peste 15 minute, dupa aia ma intorc. Inainte, mars, iepurasul duracell, depasesc o masina care se infundase in praf, ajung la pestera numarul 2, dar aceeasi problema, eu n-am lanterna, ii astept pe astia cu masina ca sigur au. Vine grupul din urma, ii intreb daca pot sa vin si eu, astia chilieni, doua perechi cam la 50-60 de ani, da sigur, de unde esti, Rumania, que bueno, ce bine vorbesti spaniola, au si ghid, imi da lanterna lui frontala, el se chinuie cu ceva lanternuta de mana care n-are baterie, dar asta-i galanteria chiliana de moda veche, ma ajunta sa pasesc, sa nu alunec, il cheama Nelson, mucho gusto Nelson, iesim din pestera, vrea o poza cu mine.
Unde te duci acum, pai nu stiu, cred ca ma intorc la Hanga Roa, aaa, nu te intoarce, du-te la Ahu Akivi, e singura platforma cu moai indreptati spre mare, e cam la 45 de minute de mers pe jos pe drumul asta te-as duce in masina dar nu mai avem loc si oricum nu mergem in directia aia, dar e aproape, stiu si eu, sa ma duc sa nu ma duc, e deja 3 dar da-o-n fasole, daca tot am ajuns pana aici, nu m-oi da batuta, adelante! Dau sa pornesc mai departe pe jos, ma vede ca-s floricica-n vant, oye Paula, ia sticla asta cu apa, ca bate soarele cam tare, eu am mai multe, nu, nu e nevoie sa-mi dai nimic in schimb, suerte.
Pornesc mai departe pe jos, are dreptate, arde, de fapt sunt intr-un rotisor gigantic, n-am pic de crema solara cu mine, pun geaca, ma coc dar asta e, pun si gluga, arde rau, hai ca nu mai am mult si ma intorc, trei ore, maxim patru si o sa fiu acasa. Trece o masina, soferul opreste, nu vrei sa te luam, no gracias, eu sunt mujer valiente si merg per pedes, chau, praful ma sufoca, is ok, calma, picioarele mi-s negre, la un moment dat drumul se bifurca, bai de ce n-am luat macar harta, daca mai trece careva il inteb pe unde-i ahu ariki ala sau cum ii zice, nu-s sigura ca asta e numele dar explic, mimez daca trebuie, ca nu-i asa greu sa imiti niste stane de piatra, astept sa treaca o masina, cinci, zece, cinspe minute, nu trece nici pixul, hai o iau la dreapta ca altfel imbatranesc aici, dar drumul din dreapta iara se bifurca, nu ma mai joc, o iau iar la dreapta, macar sa fiu consecventa, mai o suta de metri dau de el, oaaa, Ahu Akivi, super tare, gracias Nelson pentru sfat, wherever you are. Si suerte!
Ies de acolo, e deja 4 jumate, 7 km pana in oras, mi s-a terminat apa, n-am nimic de mancare, rotisorul planetar tocmai a fost dat la maxim, eu crema solara ioc, tot inainte, daca mai trece o masina si in portbagaj sa fie si tot le fac semn sa ma ia. Trec cinci minute, zece, cinspe, o masina, fac semn. Inauntru un tip, indigen, cam 27, tatuat, par lung, musculos, chitarist, surfer, visul oricariei muieri care moare dupa hipioti, din pacate pentru mine fiecare barbat e un potential violator, hai ca te duc eu pana mai incolo, io stau si ma gandesc, aaaa stii… , dar alternativa e sa ma coc aici la foc puternic si sa aterizez direct la spital, plus ca in Insula Pastelui rata de infractionalitate e foarte mica, intuitia imi zice ca nu ma omoara, ok hai ca intru, el high fiiiiive.
Inghit in sec. Incerc sa par relax, cool man, sigur n-are intentii ascunse, dar intra in joc faza cu baiat cu coeficient de piele 4 meets girl with coeficient de piele 1, desi la cat de fripta sunt as zice ca la mine bate spre 5, numai ca in alta nuanta, el maro-ciocolatiu, eu rosu de englez care-si face somnul de frumusete pe plaja din Barcelona.
In fine, baietul nu pierde vremea, in 5 minute imi propune sa imi arate toata insula cu masina lui, nu vrei, clar, tranzactie win-win, bai omule io singura cu tine in masina in the middle of nowhere nu ma urc, de fapt, stai, tocmai m-am urcat. Ma rog, conduce foarte incet pe drumul asta deci calculez ca la nevoie deschid portiera si sar, geamul e deschis daca usa se blocheaza, dar nu e cazul, discutam, omu’ incantat, de unde esti, din Romania, sa-i povetesc ceva de Roman.
Decid sa-i zic ca are forma de peste (oricum n-are sens sa bat campii cu faza cu buchetul de flori) si ca eu sunt de loc de pe undeva de prin inotatoarea dorsala, limba romana e parecida cu spaniola, uite la carne ii zicem si noi carne, verde e verde, yerba e iarba, hopaa, cuvant gresit, astia au reflexe conditionate cand aud cuvantul iarba, zambeste cu subinteles si ma intreaba daca fumez. No hombre, eu is cu din astea sanatoase, nu-l intreb pe el daca fumeaza pentru ca nu vreau sa mi se ofere al doua sute cinzeci si patrulea joint din excursia asta, tac malc, el ah ce buena onda esti, haha, si, claro, confirm io cu morcovu’ cat masina, numai sa ajung odata acasa.
Omul ma duce pana la guesthouse fara incidente, eu imi promit ca nu mai ies nici pana la buda fara rucsac cu provizii pentru o saptamana, trei sticle de apa, geaca, esarfa, crema solara si centura de castitate, pfiuuuuuuu. Gracias, Juan. Y suerte!
