Atunci cand vine vorba de corpul unei femei, indiferent ca vorbim de o femeie slaba sau de una cu forme voluptoase, este esential sa se tina cont de anumite aspecte pentru a putea alege tinutele potrivite. In general, femeile slabe au mai multe optiuni in ceea ce priveste piesele vestimentare, decat cele cu forme voluptoase, dar exista si acele cazuri in care nu au voie sa poarte anumite tinute pentru ca nu ar face altceva decat sa para chiar si mai slabe. Prin urmare, hai sa vedem care sunt hainele care avantajeaza femeile slabe.

Poarta rochii drepte si vaporoase                                                                                                            

Pentru ca nu sunt nici foarte largi dar nici foarte mulate, aceste rochii iti vor complimenta frumos corpul, indiferent de cat de slaba esti. Rochiile foarte largi si cu volane nu fac altceva decat sa iti scoata in evidenta si mai mult partile foarte slabe ale corpului cum ar fi umerii si bratele, sau chiar si picioarele. Exact acelasi lucru se intampla si in cazul rochilor mulate, care sunt in general recomandate femeilor nici prea slabe dar nici cu forme voluptoase sau bust generos. Acest tip de rochii este excelent pentru orice ocazie, iar daca ai picioare foarte subtiri atunci ar trebui sa optezi pentru o rochie maxi. Ideea e ca nu conteaza ce este la moda, ci ceea ce iti vine tie bine si te avantajeaza. Asadar, nu face greseala de a cumpara anumite tinute doar pentru ca se poarta, dar care tie nu iti vin deloc bine.

Alege piese vestimentare cu imprimeuri sau aplicatii                                                               

Imprimeurile au intotdeauna tendinta de a adauga unn kilogram sau doua in plus unui corp, si de aceea aceste materiale sunt ideale pentru femeile slabe. In plus, poti alege cu incredere si tinutele care au diverse aplicatii sau dantela, pentru ca vei obtine exact acelasi rezultat. In schimb, nu opta niciodata pentru materialele cu dungi verticale pentru ca acestea subtiaza si alungesc si mai mult corpul.

Tinutele in mai multe straturi sunt excelente                                                                                 

 Ce inseamna tinute in mai multe straturi? Ei bine, tinutele in mai multe straturi se refera la acele tinute compuse din bluze si jachete sau cardigane, care au tendinta de a te face un pic mai plinuta. In cazul in care combini culorile deschise cu suprapunerile, pliseurile, si drapajele, atunci vei reusi sa obtii mai mult volum in zonele mult prea slabe. Deasemenea, sunt recomandate si volanele in jurul gatului, gulerele voluminoase, sau fundele.

Poarta haine mulate in partea de sus si largi in partea de jos                                                              

 O camasa cambrata cu pantaloni cu talie inalta si foarte putin evazati, vor complimenta orice femeie slaba, fara sa ii scoata in evidenta partile problematice ale corpului. Blugii largi sunt deasemenea excelenti pentru doamnele care au acest tip de corp, si pot fi purtat atat cu tricouri mulate cat si cu camasi sau bluze cambrate. Nu alege niciodata bluzele foarte largi pentru ca nu vor avea nici un fel de forma, acestea fiind mai potrivite pentreu cele cu bust generos. Fusta pantalon este si ea o piesa vestimentara recomandata femeilor slabe, si prin urmare trebuie neaparat sa o ai in garderoba ta.

Nu alege niciodata bluzele decoltate                                                                                                   

Daca pana acum am vorbit despre ce haine se potrivesc cel mai bine femeilor slabe, exista si anumite piese vestimentare care trebuie evitate intotdeauna. Printre acestea se numara bluzele foarte decoltate, mai ales cele in forma de v. Acestea te vor face sa pari si mai slaba decat esti, si prin urmare, nu sunt deloc potrivite daca esti prea slaba. In schimb, alege o bluza care vine pe langa gat si care iti infrumuseteaza partea de sus, adaugand feminitate si eleganta.