Atatea carti, atat de putin timp! Daca sunteti in cautarea unei liste principale cu cele mai bune carti pe care toata lumea ar trebui sa le citeasca in viata, acest articol este pentru voi. Cu clasici iconici, bestseller-uri atemporale si non-fictiune care schimba vieti, acestea sunt cartile care vor ramane alaturi de tine toata viata. Aruncati o privire la recomandarile noastre pentru cele mai bune carti de citit si sunteti sigur ca veti gasi urmatoarea lectura buna!
Ultimul mohican, de James Fenimore Cooper
James Cooper s-a nascut in anul 1789, la Burlington in statul New Jersey, putin dupa terminarea razboiului de independenta al tarii sale, cetatean al primei republici burgheze din istoria omenirii. Parintele sau traise viata apriga a colonistilor de la “frontiera”, adica a pionerilor care, trecand hotarele civilizatiei. Constient deodata de marea forta cuvanrului scris, James Cooper si-a dat seama ca de fapt nu se dovedise catusi de putin “scriitor american” si cu atat mai putin “mare”; de asemenea, nu facuse decat se imite stilul desuet al strainilor, fara sa se gandeasca la adevarul permanent ca ceea ce se cinsteste opera si personalitatea oricarui scriitor autentic. James Fenimore Cooper reuseste cu adevarat “tur de forta”, publicand pana la sfarsitul vietii un numar considerabil de carti, mai ales romane de aventuri. Mai multe carti scrise de James Fenimore Cooper gasiti pe https://librarieonline.ro.
Manuel, de Julien Green
O opozitie gogoliana in termeni si psihologia de tip dostoievskian in sens stabileste, in legatura cu personajele lui Julien Green, Gaetan Picon cand le imparte in “sufletele moarte” si “suflete vii”.Observatia e pe cat de adevarat pe atat de nespecificata pentru autorul romanului Le Visionnaire (si care in traducere apare intitulat Manuel); ea se poate aplica, fara mari difiicultati si fara eroi intolerabile, lui Green ca si lui Flaubert, lui Mauriac ca si lui Stendhal. Exagerand prin extensie de sens s-ar putea afirma ca opozitia de mai sus, asa de ispititoare ca formula, se reduce de fapt la banala distinctie intre personajele cu functie dramatica.
Ziua de pe urma, de Salvatore Satta
Satta, acest Stendhal retinut, zugraveste Nuoro, orasul sau, ca pe un esantion perfect reprezentativ al universului uman, in permanenta si metamorfozele sale. Este un univers, poate, lipsit de speranta, dar care nu are nevoie de compatimire pentru a perpetua. Fara indoiala ca pentru Satta era un act curajos si de demnitate acela de a face portretul orasului pe care il iubea, dar de care se detasase suficient pentru a-l reconstitui in gloria a ceea ce s-ar putea numi o distantare ardenta. Caci totul, in aceasta carte, aparent imposibila, este exemplar si masurat.
Lucien Leuwen, de Stendhal
Al doilea in ordinea cronologica din cele trei mari romane ale lui Stendhal, Lucien Leuwen (1834 – 1835) nu a izbuit sa se impuna in opinia generala ca o a treia capodopera a autorului, alaturi de Le Rouge et le Noir (1830) si de La Chartreuse de Parmme (1839). Dar ce importanta are aceasta ramanere in urma, care intra, ca sa spunem asa, in firea lucrurilor ? La fel avea sa se intample si cu soarta operei flauberitiene, in cadrul acestuia L’Education sentimentale n-a castigat pana astazi atatia cititori ca Madame Bovary si Salammbo, desi generatia naturalista a preferat-o categoric.
Captiva, de Marcel Proust
In epoca dintre cele doua razboaie mondiale, cand se accentueaza la noi preocuparile pentru conditia estetica a romanului, autorul strain cel mai comentat, desi primele volume din A la Recherche du temps perdu au fost traduse abia in 1945, este Marcel Proust. Opera lui ajunge a fi considerata si la noi, ca pretutindeni, opera capitala de revolutionare a genului in secolul nostru.
Germinal, de Emile Zola
In calendarul republican francez, alcatuit dupa revolutia din 1789 ca o dovada in plus ca fata lumii se schimbase, Germinal era numele primei luni de primavara (21 martie-20 aprilie), a lunii in care semintele (germenii) incoltesc in pamant, pregatind pe nesimtite recolta viitoare; Il urma Floreal, luna nadejdilor care se implinesc, a florilor care vor ajunge la rod. Dand romanului sau, aparut in 1885, titlul de Germinal, Zola tinea, desigur, sa lege amintirea primei publici franceze, figura Frantei revolutionare de la sfarsitul veacului al XVIII-lea, de imaginea noilor transformari, pe care le vestea, ca un “zgomot de seminte in germinare”, trezirea la constiinta sociala si pasirea la lupta constienta a proletariatului francez din a doua jumatate a secolului al XIX-lea.
