Tulburarea obsesiv-compulsiva se defineste prin prezenta obsesiilor si a compulsiilor. O persoana este diagnosticata cu tulburari obsesiv-compulsive daca obsesiile sau gandurile sale obsedante sunt ganduri, imagini sau impulsiuni persistente care patrund in constiinta sa, sau/si daca compulsiile sau ritualurile sunt comportamente repetitive ori acte mentale pe care persoana se simte obligata sa le realizeze ca raspuns la o obsesie a sa, chiar daca ea insasi recunoaste ca sunt lipsite de sens sau excesive.

Persoanele cu tulburari obsesiv-compulsive pierd cel putin o ora pe zi cu obsesiile si compulsiile lor sau acestea interfereaza cu activitatile zilnice pe care le desfasoara. Durata ritualurilor poate ajunge si la zece ore pe zi ceea ce face ca viata sociala si familiala a persoanei sa devina imposibila, adica persoanele cu astfel de comportament ajung sa nu mai aiba familie sau prieteni.

Exista doua tipuri de oameni care pot suferi de tulburari obsesiv-compulsive: oamenii care nu constientizeaza ca obsesiile si compulsiile lor sunt excesive sau irationale si oamenii care constientizeaza foarte bine acest fapt.

Exista doua tipuri de tulburari obsesiv-compulsive: obsesii si compulsii externe (ex: cei care se spala tot timpul) si obsesii si compulsii interne (ex: cei care au ganduri obscene). Iata cateva exemple de tipuri de compulsii/ ritualuri:

“Spalatorii” – asa sunt numiti in practica clinica acele persoane carora le este frica de contaminare (ex: sange, saliva) sau de microbi si de murdarie (ex: praf, urina). Unii chiar evita atingerea altor persoane crezand ca se pot murdari daca intra in contact cu acestea. De aceea, astfel de persoane evita situatiile care le provoaca frica si se spala foarte des pe maini, fac dusuri excesive, isi schimba hainele “contaminate”, dezinfecteaza obiectele “contaminate” cu spirt (ex: clanta usii, cheile, banii, cumparaturile).

“Verificatorii” – asa sunt numiti in practica clinica acele persoane carora le este frica sa nu faca o greseala (ex: “ma intorc ca sa verifica usa daca este incuiata ca nu cumva sa intre un hot”), sa nu creeze un prejudiciu cuiva (ex: “Am miscat din greseala capacul de la canal si cineva va cadea din cauza asta”), sa nu fie responsabili pentru o actiune care in viitor este posibil sa-i ameninte pe ceilalti (ex: “Nu i-am spus vecinului ca farul din dreapta al masinii sale lumineaza slab”). Persoanele cu altfel de tulburari obsesiv-compulsive verifica des apa, gazul si curentul electric, verifica usa dupa ce au iesit din casa, urmaresc stirile sa vada ce accidente au avut loc si uneori suna la politie sa verifice daca totul este bine.

“Ruminatorii” – asa sunt numiti in practica clinica acele persoane care au ganduri sau imagini obsedante (ex: ganduri obscene: sa se dezbrace in public), imagini de violenta sexuala care il fac sa-si puna intrebari fara raspuns. Aceste persoane au mai mult ritualuri mentale care au scopul de a anula “gandurile rele”.

Exista persoane cu tulburari obsesiv-compulsive care prezinta mai multe tipuri de ritualuri si le schimba in timp (ex: incep cu ritualuri de verificare apoi trec la ritualuri de spalare). O persoana este considerata “spalator” daca 75% dintre ritualurile sale sunt de spalare. O persoana este considerata “verificator” daca 75% dintre ritualurile sale sunt de verificare.

Persoanele care sufera de tulburari obsesiv-compulsive au nevoie de psihoterapie pentru a scapa de obsesiile si compulsiile care le distrug viata. Terapia cognitiv-comportamentala este cea mai utilizata forma de psihoterapie in aceste cazuri si utilizeaza doua tehnici: tehnica comportamentala si tehnica cognitiva. Tehnica comportamentala utilizeaza doua metode: expunerea cu preventia raspunsului si expunerea in imaginar. Expunerea cu preventia raspunsului se realizeaza astfel: pacientul impreuna cu terapeutul realizeaza o lista a situatiilor care ii provoaca teama si le ierarhizeaza in ordine crescatoare, apoi pacientul este expus la situatia annxiogena (prima din lista sa) timp de doua ore completand la anumite intervale de timp o scala care masoara anxietatea sa, se continua pana cand aceasta situatie-problema nu i mai declanseaza teama, apoi se trece la urmatoarea situatie. De obicei, o singura situatie maxim doua se rezolva intr-o sedinta. Prin urmare tehnica aceasta va dura cel putin opt saptamani de psihoterapie. Expunerea in imaginatie este asemanatoare cu cea descrisa mai sus doar ca expunerea se face in imaginar: pacientul inchide ochii si isi imagineaza situatia care ii cauzeaza frica. Tehnica cognitiva are cinci etape si dureaza aproximativ 20 de saptamani: explicarea modelul cognitiv, modificarea gandurilor automate, inlocuirea cu ganduri rationale, identificarea schemelor, repunerea in discutie a credintelor centrale. In general, psihoterapeutii combina cele doua metode pentru a trata pacientul, insa se poate folosi si o singura metoda.

In final, un caz real al unei persoane care sufera de tulburari obsesiv-compulsive: doamna X este obsedata de curatenie, se teme sa nu-i contamineze pe ceilalti, in special pe copiii ei, si se teme ca este infectata de microbi care o pot imbolnavi. Ea se spala mereu pe maini, le dezinfecteaza cu spirt inainte de a intra la toaleta, schimba prosoapele dupa ce le foloseste o singura data, dezinfecteaza hainele si vesela, nu-i isi pupa sau imbratiseaza copiii ca nu cumva sa le transmita microbii. Are mereu la ea in geanta o sticla de spirt cu care se sterge cand urca in masina. Dupa o iesire afara isi spala hainele, incaltamintea si masina ca nu cumva sa fi luat microbul. Ritualurile sale dureaza intre trei si cinci ore pe zi.